EXCLUSIV | A apărut primul operator aerian interesat să cumpere Blue Air. ”Suntem într-o fază incipientă, dar au fost foarte insistenți”

EXCLUSIV | A apărut primul operator aerian interesat să cumpere Blue Air. ”Suntem într-o fază incipientă, dar au fost foarte insistenți”
Publicat: 10/08/2023, 12:14
Actualizat: 10/08/2023, 12:15

Un operator aerian este interesat să cumpere Blue Air, potrivit surselor Gândul, compania aflată de cinci luni în insolvență fiind preluată în portofoliul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), pentru că nu și-a mai achitat obligațiile după încasarea ajutorului de stat, Președintele AAAS, Daniel Geantă, a confirmat, în exclusivitate pentru Gândul, că a purtat discuții cu o companie care și-a arătat insistent interesul pentru a prelua Blue Air.

O companie aeriană cu capital mixt, spaniol și portughez, și-a exprimat oficial intenția de a prelua controlul asupra Blue Air, potrivit surselor avizate ale Gândul. Operatorul a contactat autoritățile responsabile, respectiv Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fost AVAS), cea care deține majoritatea pachetului de acțiuni al Blue Air.

Compania românească Blue Air a intrat în insolvență, după ce Tribunalul București a aprobat procedura, în 22 martie. Instanța a constatat că procedura concordatului a eșuat.

Am avut într-adevăr discuții cu un operator aviatic, care este foarte interesat să preia Blue Air”, a confirmat Daniel Geantă, președintele AAAS, pentru Gândul, fără să spună numele operatorului.

În urma discuțiilor, șeful AAAS a decis să transmită datele financiare ale operatorului către autoritățile responsabile, pentru a verifica sursa fondurilor, conform legii, respectiv Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Suntem într-o fază incipientă, dar pot spune că au fost foarte insistenți”, a mai spus Daniel Geantă.

Dat fiind că Blue Air este în insolvență, compania poate fi preluată de la stat prin acoperirea datoriilor.

Cum a ajuns Blue Air în picaj

Statul este principalul acționar al companiei după ce, date fiind pagubele înregistrate de operatorul aerian low-cost în starea de urgență din pandemie, autoritățile au intervenit și au acordat un ajutor de stat substanțial, de peste 61 de milioane de euro. Abia după ce compania nu și-a mai respectat obligațiile, iar statul a executat scrisoarea de garanție, devenind, din decembrie 2022, acționarul majoritar, cu 75%, responsabilii au descoperit amploarea operațiunilor care au dus compania în colaps.

Compania Blue Air a strâns restanțe fiscale de zeci de milioane de lei, pe lângă cele 336 de milioane de lei ce reprezintă obligații de plată ce au rezultat după de a primit ajutor din partea statului și ANAF a pus poprire pe șase avioane ale operatorului low-cost. Suma pe care statul a garantat-o pentru Blue Air este de 300.775.000 de lei, ceea ce înseamnă peste 61 de milioane de euro.

Unul dintre momentele dificile pentru Blue Air a fost în septembrie 2022, când Administrația Fondului pentru Mediu a luat decizia de poprire a conturilor operatorului de zbor, iar acesta a anunțat apoi sistarea tuturor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a peste 54.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.

Peste 54.000 de români au fost afectați de decizia Blue Air, conform detaliilor date de companie, după anularea tuturor zborurilor.

Pe 17 noiembrie 2022, statul a anunțat că execută scrisoarea de garanție, pentru neplata datoriilor, și că devine acționar majoritar la Blue Air.

La acel moment, capitalul societății era deținut de Airline Invest S.A., cu 76,182%, Teodor Cristian Rada, cu 23,809% și Mihai Călin Rada, cu 0,009%.

Din 8 decembrie 2022, ziua preluării în portofoliul statului, acționarii au devenit Ministerul Finanțelor Publice, prin AAAS, cu 75% din acțiuni, alături de Teodor Cristian Rada, cu 23,8%, și Airline Invest S.A., cu 1,9%.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cum s-au ”sifonat” banii din Blue Air? Raportul-bombă pe care GÂNDUL îl dezvăluie în premieră (Ep. 1)

EXCLUSIV | Continuăm dezvăluirile despre devalizarea Blue Air. ”Schema” prin care acționarii au căpușat compania (Ep. 2)

EXCLUSIV | Șeful AAAS confirmă că raportul-bombă privind Blue Air a plecat spre instituțiile abilitate. Geantă: „Suntem datori să facem lucrul acesta”

EXCLUSIV | Teodor Cristian Rada, despre raportul-bombă privind situația dezastruoasă în care a ajuns Blue Air

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China. Ce avere are?